marți, 17 martie 2009

Urcusuri, partea a II-a

Muntele. Daca ai fi om, te-as lua in brate. Azi mi-a fost un dor nebun. Azi imi lipseste tot ce nu am. M-am gandit la Tata. Eu-El stapaneam muntii dinaintea nasterii trupurilor noastre. Plamanii nostri respirau aerul pe care tu il cautai cu lupa. Mecanism gresit. Ceas cu limbile inversate. Sufletele noastre se zbat intre stanci. Tu nu ai suflet. Avem un cer comun. Eu stiu, insa, sa-mi explic Albastrul.
Din nou Munte. De cateva veri, Tata ma lasa sa-l descopar singura. Anul trecut, Muntele a reusit sa ma invinga la discursuri. Fac o plecaciune, simtindu-ma onorata. Cum sa-ti explic limbajul Muntelui? Nu e ceva fizic, nici macar nu tine de lumea noastra. Trebuie sa-l intelegi singur. Eu stiu ca anul trecut am inceput sa vorbesc fara teama de inaltime.
Acum pot sa-mi transfer trupul intr-o alta dimensiune si sa privesc detasat parcursul Demiurgului.


P.S. Mai stiti scara? ("Hai, Simona, hai, Simona!" :))) O zi in care mi-a fost greu sa cobor. Am reusit si..hm..Sunt mandra de mine!
Cine mai merge la vara cu doamna Bocanciu si cu Luxu? Eu stiu sigur ca trebuie sa incerc alpinismul. :X

2 comentarii:

  1. Simona, Simona... frumoase amintiri. ;)) Da' să ştii că nu eşti singura care are astfel de amintiri. Îmi place că nu îţi negi originea. :>

    RăspundețiȘtergere
  2. Scuze! Am dat comment la postarea gresita. :">

    RăspundețiȘtergere