joi, 16 iulie 2009

moving on

and whatever ;)

last entry
[and, yeah, i know everything]

miercuri, 15 iulie 2009

nu-i asa ca stii?

şi nicio frază n-o să sune bine.
azi m-am aşezat în faţa televizorului când am auzit R.E.M
losing my religion
everybody hurts
all the way to reno
10 minute în care mi-au năvălit amintirile
avem o grămadă
atât de multe încât mi-am căutat melodiile în calculator şi le-am ascultat toată ziua
3 ani, iubita
3 ani în care şi-ar fi dorit mulţi o prietenie ca a noastră
ai fost lângă mine la fiecare lacrimă, la fiecare zâmbet
2 oameni care nu s-au certat niciodată
are dreptate mihai
nu trebuie să fim surori ca să ne înţelegem atât de bine
vreau şi pentru tine ce vreau şi pentru mine
dacă ce vrei tu de la viaţă se găseşte acolo
nu pot decât să-ţi doresc să atingi acel ceva cât mai repede
abia vă aştept în decembrie
ca pe nişte „şefi de stat”
să n-o uiţi pe Flor printre american people
eventual să ai grijă de ea
(mă omoară la faza asta)
vara viitoare trebuie să mergem la munte
după ce o să am cel mai tare bac
pentru că o să fiţi lângă mine
honey....
doar să nu pleci fără să ştii că te iub prea mult ca să încapă aici
şi că te iub atât de mult încât anul ăsta o să fii mândră de mine

mulţumesc pentru ce ai schimbat în mine
mulţumesc pentru anii care urmează

ma simt prea bine

O zi in care iti vine sa te iei in brate si sa iti spui cat de bine te simti cu eul din tine.
s-a lansat volumul Eustory
suntem acolo, in paginile acelea scrise cu pasiune, cu rabdare si ambitie cu carul
9 elevi prea curiosi, prea porniti pe cercetare, plictisiti de chestii prestabilite
n-am pierdut timpul degeaba
rad acum
acum cand ma gandesc ca esecurile mele au fost victoriile mele
acum cand am cartea asta in care m-am apucat sa desenez vise
acum cand am fost in centrul atentiei
si cand mi s-a spus cat de mult conteaza munca asta neinteleasa

pentru ca nimeni nu o sa ne ia ceea ce avem deja, congratz, my friends
pentru ca nimeni nu o sa ne darame planurile, dorintele si totul ala din noi, spor la editia viitoare - sa fie asta un an la fel de tare

luni, 13 iulie 2009

daca n-am, n-am

mhhhh. stiu.
si mie mi-a fost dor de voi :))
pacat ca nu raman.
nu va mai crizati
n-am net, n-am mess
see u mai rar
mai nou respect si niste reguli
ma tin si de un program
(nu ala cu dorm, mananc si dorm iar)
am timp si sa scriu
si-o sa va povestesc in curand
luati-va si voi carticica aia de la cotidianul
aia de 100 si ceva de pagini despre Che Guevara
"El comandante"
m-a trezit bine de tot
(asta ca sa nu salvez eu singura lumea
ci sa va chinuiti si voi)
in rest...
cine imi vinde o carte de economie?
(dovada ca decizia e batuta in cuie)
mda.. nebunie mare :))

si chiar ma bucur ca v-am mai "citit"
pana la marea revenire
va urez vacanta placuta si spor unde e cazul.

m-am facut copil cuminte.
ma intreb doar cat o sa dureze :P

luni, 29 iunie 2009

pentru "toata lumea". nu pentru EI

12 ziua. M-am trezit destul de târziu, în ciuda zgomotului constant din casă, a musafirilor ce roiau încă de dimineaţă şi mai ales a pretenţiilor verişorului meu de 5 ani. Nu „neaţa”, nu „bună”, nu nimic. Mă ridic din pat ca un zombi, nu văd stânga-dreapta, înaintez ca ruptă dintr-un traseu şi doritoare de regăsirea lui şi mă opresc însetată în colţul cu zmeură al grădinii. Plouase, nici nu am simţit iarba udă ce mă gâdila, îmi murdărisem şi papucii şi ... nu mai zic de pijamalele mele şi de părul vâlvoi şi de faţa somonoroasă şi teleghidată. Erau toţi prin bucătărie, la fereastră, pe afară – le simţeam privirile cocoţate în spatele meu – dar nu vroiam nici în ruptul capului să mă opresc. „Simona, ai înnebunit? Vino înapoi! Mănânci mai târziu, lasă zmeura aia să se scuture de apă!” Mama. Urzici mai înalte decât mine, tremurânde, se lansau pe pielea mea şi-mi lăsau o roşeaţă care numai emoţie nu sublinia. N-am văzut nimic altceva decât zmeura aia viu colorată ce-mi făcea strident cu ochiul.
......................................................................................


True story. Şi m-am gândit că ar putea fi o bună introducere pentru anul care urmează, pentru mine şi pornirile mele. Undeva la uşa clasei a12a. Mai aproape de foc ca niciodată. Am aşteptat o viaţă să-mi iau zborul, să mă văd urcând, să plâng şi să râd la fiecare treaptă ce o voi atinge. Acum, la intersecţie de gânduri, nu pot decât să remarc cât de mult am crescut în ochii mei, în ochii celorlalţi. Nopţi nedormite. Nopţile voastre erau cărţile mele de vizită. Nu mi-au ajuns ale mele, vi le-am furat. Am urcat pe atâtea scene, mi-am luat atâtea aplauze. După fiecare am spus că ăsta e abia începutul. Şi aşa şi e.

Nu vacanţă, nu nimic. Trec oameni pe lângă mine şi nu-i mai simt. Nu mai simt nici uşa trântită de mama când dă cafeaua pe foc şi eu mă uit la ea. Nici cafeaua nu-mi inspiră nimic. Mai e un an. Îl privesc de la fereastră şi nu-i văd decât finalul. Lipsă de chef, de spaţiu, de unghere. Nu mai am loc pentru nimeni. Dacă nu v-aţi înscris până acum pe listă, aţi venit cam târziu. Mereu am fost cu un an, doi, trei înainte. Acum s-au dus toate, s-a dus startul ăla numai al nostru, ne-am dus... Anul meu, un an decisiv. Urmează numai ani decisivi. Şi-o să urăsc acest timp dacă nu o să-l am. Am nevoie doar de mine şi de el. Fără unghii, fără somn, cu aceeaşi indiferenţă şi detaşare, cu aceiaşi oameni în suflet şi în creier.

Ambiţioasă până la stele, cu o voinţă de fier şi cu o atitudine radicală, îmi promit Azi, într-un Azi fără dată sau repere - tocmai spre a mă urmări în următoarele 11-12 luni – că o să bat din palme la finalul ăsta de a 12a. Îmi promit că nu o să văd altceva decât zmeura aia din mijlocul urzicilor, că o să trec prin foc şi pară ca să o am şi că nu mă voi mulţumi cu atât. O să iau toată zmeura, de la un cap la altul, sub privirile uimite ale celorlalţi, sub încercările zadarnice de a mă opri din traseu. Viaţa o să fie viaţă când o să ating mai mult decât tot ce mi-am propus. Atunci când o să mă mulţumesc cu EUL rezultat. Nu mi-e frică de căderi, mă ridic de oriunde. Mi-e teamă doar că nu voi şti să mă opresc. Şi chiar nu mi-am propus şi o oprire.

Till then, iertaţi-mă, fraţilor, că uit să vă sun de ziua voastră, că nu vă spun că m-am gândit la voi, că-mi închid telefonul când n-am chef de vorbă, că mă uit prin voi şi nu în ochii voştri. Iertaţi-mă că ţin prea mult la voi şi nu ştiu să vă spun asta. Că nu ştiu să vă învăţ şi că nu voi mai avea nici timp să mă gândesc la asta...

Speechless

(Scrisul nu trebuie sa fie o obligatie)

Pfoaaa. Ce zi. Merită să scriu ceva despre asta, n-aş vrea să treacă aşa. Ieri, duminică. Musafiri incă de vineri, gratar dupa gratar, partyuri d'astea de vară. Le/îi ador.

Surprizaaa. Toate chestiile mari se întâmplă după 12 ziua. Rudele lu' tata – până atunci mama era în top. Pentru prima dată fratele lui, cu vărul meu, Cipri. Nici nu ştiau unde stăm. 12 ani de viaţă. N-am îndeajuns de multe degete ca să adun aceşti ani în care nu (prea) ne-am ştiut. L-am văzut pe tata fericit.

Ne-am dus toţi la moşie. 4 maşini, o grămadă de nebuni, agitaţie, zâmbet, poftă de viaţă. Viaţă. I-am găsit pe bătrâni mai bătrâni ca niciodată. Să-mi fie ruşine. Nu-i mai văzusem de la Paşte. „Ai mai ştiut unde stau?” Tataie. Gânditor, încerca să-şi apere gazonul de avalanşa de indivizi ce se anunţa. Speram să ne alerge cu băţul, să ne facă „monştri cocoloşi”, să-l văd cu fesul ăla alb cu roşu, să facă legea ca pe vremuri. Nu mai poate moşul. Am ajuns la cireşe. N-au alţii mai multe ca bunicii mei. Mi-era dor să mă prindă ploaia cocoţată în vârful lor. Ne-a prins ploaia şi am stat în maşină. Priveam strident picăturile ce ne grăbeau. Nici cireşele nu mai aveau gustul ăla. Nici eu nu mai eram copilul cu buzunarele pline de vise.

Seara. Noi musafiri, nu aveam loc să ne mişcăm în cameră, în casă. Se face brusc linişte. Unchiul tatălui meu. Îşi ia ochelarii, îi atacă pe ceilalţi tacit şi pregăteşte ivirea unui altfel de moment. Oameni pe pat, pe scaune, pe jos, în pragul uşii, pe hol, oriunde. Grămadă. Au trecut o vară si inca un an de când nu am mai fost atâţia.

„Simi, citeşte-ne eseul acela. Să vedem şi noi cu ce ai luat premiu.” Privesc în jur încrezătoare. Nu intrau toţi în sfera mea vizuală. Îi vedeam strânşi ca la un foc de tabără. Am crezut că o să am destul curaj. Simţeam în spatele meu cum se scurgeau lacrimile pe ochelarii unchiului. Fracţiuni de secundă, de rânduri. N-am ştiut că lacrimile se transmit. Şi n-am rezistat. Copilărie, trăiri, eu-rile precedente, EUL din mine. EAAAA. Nu cred că o să uit vreodată finalul. 14-15 oameni cu lacrimi în ochi, prea puţine batiste ca să amintească asta. Tataaaa. Nu-l mai vazusem asa de atunci... de un an jumate. De cand tot facem noi pe curajosii. Ne amintim din cand in cand ca suntem oameni.

Duminica asta am spart pietre.
(Saru’mana. I miss u)

vineri, 12 iunie 2009

(.........)

Si uite ca plec...
si nu e vorba de vacanta asta atat de asteptata de unii si de altii,
netraita intens cand a existat ocazia,
nu ma refer la mersul la tara,
la intalnirea cu vechiul Eu/vechile Eu-uri,
la prestabilirea noilor trairi,
la dezamagirea care urmeaza
stiind ca am dat-o in bara gandind prea mult momentul...

uneori pretindem ca stim destule.
nu stim nimic.
habar nu am de rezumatul acelui feeling
si totusi il scriu ca sa nu mai fie nimic in mine
si mi-e sila acum de cuvinte d'alea ascunse dupa deget
si nu pot sa ma pictez pentru ca nu am rabdare
pentru ca m-am saturat sa demonstrez,
m-am saturat sa ma stiu atat de bine
si sa ma stiu doar pentru mine.

am invatat si cum e sa-ti pice netul
sa ai impresia ca X a primit mesajul pe care l-ai scris
si ca isi roade unghiile.

tocmai am scris randuri pe care nu le-am crezut nici atunci
si stiu, mey...
si stiu ca noi iesim de pe mess
cand vorbim despre chestii "existentiale"
pentru ca ne place sa existam in stil propriu
si pentru ca teama, indiferenta si anormalul din creierul tau/meu
sunt gata oricand sa lupte cu posibilii inamici
si da...
s-a inteles ca am atacat identitatea unui om
si daca a fost asa
atunci omul atacat am fost eu
eu - pentru ca mi-am daramat principii
eu - pentru ca am ridicat ziduri intre gandurile mele
acel eu caruia nu ii pare rau ca i-a pasat
acel eu care.... (pauza - pentru ca nu mai urmeaza si episodul 2 al filmului)

"Sim, gata!"
era 12 noaptea
era si 11 ziua
mi s-a zis de multe ori

mai ales aziiiii,
azi cand am fost diletantul perfect,
cand coada ochiului meu era pe faza,
cand ne-am tratat cu spatele
si ne-am simtit, totusi, zambetul perfid si sec.
vreo 2 masini si 20 de metri de trotuar
si o lume viziiiiibila.
atat de clara, de vaga,
incat ne citeam nimicurile prin tricourile sterse si vechi,
pentru ca stiam ca nimicurile nu dispar in masina de spalat
si pentru ca azi am fost invizibila
cu toate nimicurile din mine,
cu toate butoanele telefonului pe care il agitam
ca sa nu mai fiu eu,
ca sa fiu EU.

"Bunaaaaaaaa!"
sa nu o lasi pe proasta sa mearga drept
doreste-i impiedicare rapida.

si nici nu stiu ce e o concluzie.
nu stiu sa spun "gata" cu toata gura.
stiu doar ca poti sa recitesti primul rand
si sa-ti rozi unghiile pe care nu ti le-ai ros
si pe care n-o sa le rozi, stiu...
si poate ne vom mai intalni
pe trotuarul ce are km acum.

nu stiu daca egoismul meu e un defect
poate din egoism am ales sa ma car
stiu doar ca mi-as dori sa nu mai aflu tot
din intamplare, coincidenta, interes
sau pur si simplu
pentru ca nu citesc prefata unei carti
iau ca atare continutul intangibil
si ma joc si ma ard si ma vindec
(Si mi-am amintit de Babel si de jocul cu focul)
si te-am citit si recitit
si asta e probabil rezumatul.

(sunt vreo 30 de pagini pe care nu le-am adaugat aici. 30 de pagini scrise, cateva luni de viata. (ne)trairi, intersectii d'astea de liceu, palme pe care nu mi le-am dat niciodata. nu stiu daca sunt regrete. stiu doar ca am nevoie de curaj ca sa pun Punct.)

P.S. Daca totul se termina cu 2 de "Buna!", un zambet fals aruncat peste strada, o strangere de mana a colegei de traseu ("E chiar gata, Sim. Hai la o pizza.),va spun "Buna" si voua si va zambesc sec si aiurea ca sa treaca vremea. Probabil e ultimul entry. O sa mai scriu cand o sa fiu capabila sa scriu pentru mine. Doar sa nu va mire noile fetze, noile ziduri.

P.S. 2 la 15 minute dupa ce am dat Save acestei postari, am primit linkul de mai jos de la persoana care stia ca "gata" trebuie sa insemne "gata"...:"uite....mai asculta si u....sa vezi cum sta treaba cu oamenii" . Thanks!

(Firma - Nimeni)

http://www.youtube.com/watch?v=N54C2JAQblE