Plecccc!

Nu o sa mai scriu pana la Paste. Asta pentru ca nu mai am timp, evident:). Oricum, ma bucur ca blogul asta are un efect. Sper sa vin cu ceva energie pozitiva de la Cluj. Amintiri, amintiri. Si cu ceva scris. Ca de obicei, cu ochii cat cepele, desigur, din cauza "somnului" prelungit. Hm, ce-o sa mai batem noi strazileeeee :X:X:X

And wish me luck! :D:D

See you!

Simti???

Stiu sigur ca azi o sa fac o gafa. E bine de stiut ca nu am de gand sa scriu tot. E doar asa, o spoiala. La fel si starea pe care o am. Hai sa ne rescriem. Again and again and again. Simt cum ma pandeste un sentiment aiurea, in coltul camerei, la coltul strazii, in creierul meu obosit. Stiu sigur ca o sa cad in capcana. Nu vreau sa evit. Vreau sa provoc ceva. Mi-am amintit de ziua aceea in care priveam absurd Copacul cu frunzele-i ruginii. I-am spus si Lui. Vroia un Copac verde. Nu, nu mai spune nimic. Nu te cred. Te minti si ma minti si pe mine.
Stiu ca tata mi-a zis ca nu sunt in stare sa pierd. M-as simti mai bine sa stiu ca as pierde doar eu.
We're trapped. We've been told what life is supposed to be about. The main problem is that we feel disconnected.

P.S. De atunci nu mai vreau copaci. Macar azi sa nu mai aruncam cu pietre. Macar azi sa simti ceva.

In trecere

N-am vrut niciodata sa ma imbat de aparente. Si totusi. Uneori Oglinda ne reflecta in mii si mii de exemplare. Se intampla ca acele carti cu tiraj mare sa fie bune pentru marea majoritate. Oare cum ar trebui sa fie oamenii multiplicati??? Sa nu te gandesti la o armata. Esti pentru toata lumea. Esti pentru nimeni. Cand o sa-ti infigi unghiile in tencuiala chipului tau, o sa-ti dai seama ca nu sunt durabile. Cine a fost de plastic? Nici nu conteaza. Nu s-a inventat inca detergentul care sa-ti curete rugina.
Daca ai fi un pahar, ai fi sigur unul de unica folosinta.
Daca ai fi un om, as vorbi sigur cu fondul tau de ten.

P.S. Adu-mi aminte ca nu ma doare.

Comert

Nu mi-au placut nicioadata papusile. Copiile insipide ale oamenilor. Cand nu suntem in stare sa dam forme, sa existam, intram in pielea altuia si "existam" acolo. Patetic.
Te-am vazut azi. Te cumparai de la coltul strazii. Erai ieftin.

Din colectia' "life sucks" ;)

Nu sunt multe lucruri care ma scot din pepeni. In seara asta m-am lovit de unul. Adica de una. Una mare, stresanta si care exista de aproape 18 ani in viata mea. Mamaaaa. Suna telefonul. Sub dus. Raspund si simt cum fierbe sangele-n mine. Telefon in cada. Pentru prima data am avut tupeu.


10 minute de nervi. Tunete. Aici nu ai cum sa fii mult timp nervos.
P.S. Ne punem cort in fata blocului :))) Mereu astept un alt tren.

Nu e banc

Un fel de "funny moment". La asta cineva trebuie sa planga. Privind detasat marea majoritate a omuletilor alb-negru, mi-am dat seama ca sunt multi cei care se zbat precum pestii pe uscat din dorinta de a fi mereu Sus, dar fara a intelege sensul traseului sau ideea in sine. It's something like "cu susu'n jos" :))). No offense, eu mi-am castigat dreptul de a rade. Astazi, in invalmaseala Prezentului, m-am oprit in incercarea de a fixa figura trupului grabit prin multime. Stiti aia cu "ne calcam pe/in picioare"... Iminent. Daca nici eu nu reusesc sa opresc acea naluca din lunga'i "calatorie" dezinteresata, fara scop, fara granite, atunci, hm, oricum nu o sa ajunga departe. Damn it. Ce stie lumea despre scopuri?!? Niste cuie de 10 cm ii "ridicau" bine de tot dorintele si ascensiunile si o fortau sa-si tina mereu gatul sus. Fata-care-stie-ce-vrea-de-la-viata. Poi ce, Ioana D'Arc nu a salvat lumea pe tocuri??? Cred ca o sa-mi iau o palma de la Istorie pentru asta:))) Sorry, trebuia sa am un argument solid in aceasta inlantuire de detalii care mai de care mai Irealiste. Si totusi. Coincidenta sau nu, vecina mi-a spus ca o colega si-a rupt un toc tanjind sa atinga ultima treapta a scarilor. Hm, lungimea tocului e direct proportionala... Unii lupta, altii devin eroi. Intr-o lume cu ratari, unii dau goluri... de aer.

Morala: D'asta imi ador ghetutzele :X:X

Ce inseamna sa fii copil

Chiar nu pot sa ma abtin sa nu postez asta. Mi-a creat o stare si chiar e cazul sa-mi notez undeva. Aseara mi-am amintit de unde am plecat. Desigur, exprimarea e aiurea. Un om care cere atat de multe de la Istorie, nu are cum sa uite asta. Aseara a fost cu impact. Culmea ironiei e ca un om-aflat pe carari dupa ora 10-in apriga lui lupta cu subiecte de cand e lumea, mi-a deschis indirect ochii. Daaaa ! O placere nebuna sa-mi amintesc de cei 10-11-12-13 etc ani pe care ii aveam candva in palme. Ne-am luptat iar in discursuri.

• in clasele primare, ca si in generala, eram 4 (coincidenta sau nu, aseara eram toti prezenti), iar tata ne numea "cei 4 din Vietnam":)))
• drumul nostru de la scoala pana acasa dura cam 1 ora jumate, atunci cand nu trebuia sa fie mai lung de o juma' de ora;
• regula de baza: strada??? ce strada?? noi avem santul :)))
• era mereu o tanti care ne alerga fiindca ii furam florile de la poarta (intotdeauna luam margaritarul);
• o alta tanti privea zambind, de la fereastra, cum ii mancam ciresele si cum ii ocupam bancuta minute in sir (hehe, veneam din razboi);
• pe atunci imi placea sa port trening si sa am adidasii plini de scaieti.

Wow, cand am crescut?!? Pe atunci vroiam sa fiu mare. Acum stiu ca in fiecare vara o luam de la capat. Asa cum stim numai noi :X:X (N-am mai ras de mult timp asa cum am facut-o aseara)

Urcusuri, partea a II-a

Muntele. Daca ai fi om, te-as lua in brate. Azi mi-a fost un dor nebun. Azi imi lipseste tot ce nu am. M-am gandit la Tata. Eu-El stapaneam muntii dinaintea nasterii trupurilor noastre. Plamanii nostri respirau aerul pe care tu il cautai cu lupa. Mecanism gresit. Ceas cu limbile inversate. Sufletele noastre se zbat intre stanci. Tu nu ai suflet. Avem un cer comun. Eu stiu, insa, sa-mi explic Albastrul.
Din nou Munte. De cateva veri, Tata ma lasa sa-l descopar singura. Anul trecut, Muntele a reusit sa ma invinga la discursuri. Fac o plecaciune, simtindu-ma onorata. Cum sa-ti explic limbajul Muntelui? Nu e ceva fizic, nici macar nu tine de lumea noastra. Trebuie sa-l intelegi singur. Eu stiu ca anul trecut am inceput sa vorbesc fara teama de inaltime.
Acum pot sa-mi transfer trupul intr-o alta dimensiune si sa privesc detasat parcursul Demiurgului.


P.S. Mai stiti scara? ("Hai, Simona, hai, Simona!" :))) O zi in care mi-a fost greu sa cobor. Am reusit si..hm..Sunt mandra de mine!
Cine mai merge la vara cu doamna Bocanciu si cu Luxu? Eu stiu sigur ca trebuie sa incerc alpinismul. :X

Sa ne trecem pe lista

Circuitul moleculelor in natura. In timp ce unii aluneca pe o coaja de pepene si-si contureaza energia in jurul acestei meschinarii, eu privesc atenta oamenii ce trec pe strada. Rutina. Rutina. Rutina. Cu sau fara masca, cu un zambet fals sau o lacrima in palarie, ne pierdem. In Lupta asta nu conteaza cine castiga. Important e sa nu aluneci prea repede. 1-2-3, 1-2-3, 1-2-3, 1-2-3. Un vals, un tango, ne calcam pe picioare. Nu ne cerem scuze. Trebuie sa ne strivim. Fara detasare. In lumea reala e un teatru absurd. Ne rupem picioarele si ne cerem scuze ca nu ne-am distrus.

Hmm. Cugetari

Zâmbesc fără rezerve. Profit de această clipă ca şi cum ar fi ultima. Chiar mi-e teamă că mâine o să uit să râd. În trafic uităm să dăm prioritate. În autobuz uităm să cedăm locul bătrânilor. În viaţă uităm să fim noi. Ne amintim prea târziu că ne-am pierdut în trafic sau în autobuz. Ne rătăcim gândurile la fiecare colţ de stradă, le lăsăm în fiecare taxi. Azi mi-am uitat parfumul la prima intersecţie. Mi-ar plăcea să ştiu cine l-a simţit.

Really?!?

Viaţa e aşa cum vrem să o vedem. Dacă uneori life sucks, e vina noastră. Sunt prea obosită să mai gândesc acum. Asta nu înseamnă că nu mă bucur de viaţă. Desigur, încă o cană de cafea, cearcăne şi, din prea multe reflexe involuntare, mai apar, rar, şi lacrimi. Dar le şterg. Şi când o să-mi fie prea silă să mă lupt cu mine, o să mă simt mulţumită de ziua mea proastă. Nu e umilitor să plângi. Umilitor e să râzi şi să nu simţi nimic. Mi-am spus mereu că nu voi fi o nesimţită.

In spatele mastii

"Şi ştiu din ceea ce am trăit eu însumi că uneori singurătatea nu este decât o altă formă de a iubi; şi că în această formă de dragoste se deşteaptă uneori porniri ciudate; pentru că nu putem obţine totul, vrem să nu mai avem nimic; neputând vindeca o rană, vrem s-o facem mortală. Şi poate că Infernul nu e decât cealaltă faţă a Paradisului. Expulzaţi din Paradis, n-avem unde merge decât în Infern, aşa cum aruncaţi de pe culmea unui munte nimerim în prăpastie. Nu există abisuri fără înălţimi. Numai o prejudecată îi socoteşte pe toţi sinucigaşii nişte oameni care şi-au încheiat socotelile cu viaţa şi nu-i mai interesează nimic. Cei mai mulţi dintre ei, probabil, nu sunt decât nişte oameni care au eşuat în încercarea de a găsi o soluţie."

Octavian Paler

Urcusuri

Bunica mi-a spus candva ca nu e pacat sa ai visuri. Pacat e sa visezi si sa nu lupti. Bunica nu mai e, eu, insa, continui sa ating trepte. Candva o sa iau premiul Nobel pentru Lupta. Asa sunt eu. Un vis atins usor, nu e vis. E un pahar cu apa rece. Se termina. Imi plac efectele. As vrea sa simt candva acea fericire care dureaza mai mult de 5 minute. Nu conteaza daca o sa o caut neincetat. Am scenariul deja pregatit, desi nu inteleg teatrul. Sunt creata din prea multe celule de sinceritate. Cand mint, o fac in cel mai sincer mod. Nu am Timp sa regret.

Party-eeeeeeee!!!! La multi ani, Gabitzule! Azi schimbi prefixul :X:X Imbatranesti. O sa mergi in baston inaintea mea:P

Introductiune

Nu stiu de ce mi-am facut blog. Poate pentru ca mi-e greu sa adun cioburile. Ma pierd deseori pe la colturi, pe Nicaieri, pe Oriunde, fara sa ma intreb daca voi mai fi vreodata ce am fost. Nu asta imi e intentia. Sunt EU. Un EU suprem. Nici nu conteaza ca aici sunt Green Drop. Nu conteaza ca in Irealitatea voastra sunt Simona. Asa ma vreti voi. Eu ma vreau in felul meu. Un om care vrea sa aiba cioburile astea in buzunar, s-a apucat sa se rescrie.

P.S. Sunt un OM MARE, intr-un om mic. Sunt un om mic, intr-un OM MARE. Sunt pretutindeni.

Danke, Theo pentru sprijin.