Uite scoala... nu e (doar) scoala

Şi uite că vine şi entry-ul despre oamenii care învaţă mult şi... prost. După ce o să dau un Save acestei postări, o să mă injure multă lume. Ce ştiu eu despre şcoalăăă? Hm, ştiu că sunt pe final d'a 11a. Ştiu că în generală n-aveam absenţe, dar o duceam al naibii de rău cu profii pentru că învăţam chiar ce aveam eu chef şi le distrugeam toate teoriile despre elevul ideal. Ce e un pic ciudat e că am avut mereu parte de o porţie bunicică de respect, chestie pe care o practic şi astăzi. Mereu oaia neagră (serios, chiar nu-i glumă). Mulţi ar fi vrut să fie oaia neagră într-un context ca ăsta..

Ce sunt eu acum? Sunt elevul înjurat pentru că-si gaseste mereu o usita şi pentru că „nu merită”. Nu merit pentru că eu vin la şcoală de dragul recreaţiei. Vin ca să ţin teorii în faţa clasei când îmi văd colegii prinşi între sutele de pagini la nu-ştiu-ce materie importantă pentru menţinerea sănătăţii mintale. Pe această cale îi mulţumesc profei de franceză pentru că e singura care m-a mişcat din nepăsarea în care m-a adus liceul. Absolut genială ultima oră, în care se citea pe faţa tututor disperarea şi teama că pentru a nu ştiu câta oară chiar nu conta cât material solid ai băgat în tine în ultimele zile, ci cât creier ai păstrat la frigider.

Gândindu-mă la celelalte experienţe şcolare, spun sincer şi cu mâna pe inimă, că... liceul e la pitici pe lângă anii copilăriei mele. Chiar merg pe ideea că acela care a avut grijă ca în primii ani să îndese ceva învăţături din viaţă, care a tras cu coada ochiului prin câteva cărţi interesante şi care, în cel mai bun caz, a mai ascultat şi de bunici, în liceu devine turistul ideal, care face puţine (sau care face exact ce-l interesează – doar că asta nu e conform regulii), dar ştie multe. Asta ca să vorbesc pe înţelesul tuturor. Nu că mi-aş fi pierdut eu existenţa prin asa-zisele localuri din jurul Carabellei, dar sunt sigură că sunt mulţi cei care vor regreta că nu au avut nici măcar asta. Le mulţumesc şi prietenilor mei, prieteni adevăraţi pe care liceul mi i-a dăruit şi care au avut grijă să traseze o linie între NOI şi rutina şcolară şi care m-au învătaţ că viaţa mă vrea aşa cum sunt şi că eu vreau o altfel de viaţă... şi ei, la rândul lor, neînţeleşi, deci aroganţi, au fost înjuraţi în 4 ani de liceu direct proporţional cu orele chiulite şi notele mari pentru că na, căderile sunt căderi, dar au căzut peste alţii, în picioare.

Cât despre lumea din juru-mi, văd indivizi trezindu-se treptat şi întrebându-se dacă lecţia din caiet se termină chiar acolo. Nu, naivilor, aia nici măcar nu începe de acolo. Eventual retine şi numărul paginii la care se află, căci în momentul în care o să fii preşedintele României, nu vei fi întrebat când a intrat ţara noastră în UE, ci la ce pagină e situată lecţia cu pricina. Şi mă simt bine că am scris asta. Din nou, puţini sunt cei care înţeleg, mulţi sunt cei care vor muşca momeala. Şi-am învăţat că viaţa începe acolo unde se termină caietele de orice fel, atunci când ies profii din clasă, când se deschid uşile si ne miroase a „chestii suspecte”. Atunci când minţile noastre curioase cercetează, atunci când am eu chef să pierd o noapte de dragul unei cărţi bune, când am şansa să vad un film bun si sa plang cu lacrimi de crocodil. Nu ştiu câţi dintre noi au riscat să joace după propriile reguli şi câţi au câştigat, de altfel. Eu zic că e important să ne facem timp să simţim, să ne bucurăm de ceea ce simţim, să dăm frâu liber gândurile, să punem piciorul în prag şi să (ne) demonstrăm. În spatele fiecăruia dintre noi se află o ipoteză, o explicaţie şi o concluzie, întotdeauna vor fi oameni mulţumiţi de existenţa lor umilă sau nu (pe care nu-i condamn, de altfel) sau EI care vor avea impresia că ştiu prea mult şi care, de fapt, habar nu au.

Le doresc succes celor care acum sunt prinşi în mijlocul nu ştiu cărui caiet şi care, cel mai probabil, vor lua un 10... asta dacă nu le tremură mâna pe cretă. Şi nu vă doresc succes la şcoală, ci la intersecţii, la opriri şi porniri, la dezbaterile în care vom fi puşi faţă-n faţă, la adevăratele schimburi de opinie... în viaţă. Atunci vreau să vă văd, nu acum. Atunci când o să spuneţi că nu v-a învăţat proful... pentru că proful oricum nu e plătit să vă înveţe cum să trăiţi.

(Si asta pentru ca o sa continui sa joc dupa regulile mele. Un Eu ce-o sa traiasca si-ntr-a 12a undeva pe holurile liceului, dar mai ales Afara, ce-o sa-si ia vacanta cand o sa aiba chef de mers cu cortul prin Targu Neamt – si nu are nicio legatura cu ceva ce pare evident – si care n-o sa fie „ca toata lumea” pentru ca, pur si simplu, nu e. Succes la bac – pentru cei mai multi, trecerea lui o sa fie singura victorie)