S-au dus si sarbatorile astea. Si eu nu am simtit nimic. Eram copil cand imi parea ceva deosebit sa-mi rod unghiile in asteptarea acelui Paste care o sa-mi aduca un soi de liniste si pace sufleteasca. Nostalgie. Nu cred ca am impartasit vreodata macar acea umbra timida de bucurie, de comuniune cu acei EI din juru-mi, strident aruncati cat mai aproape de flacara momentului. Nu am facut eforturi spre a le intelege expresia fetei, falsitatea, ignoranta cu care primeau in casa lor acel strop de lumina tamaduitoare - eronat folosita, mecanism esuat. Obosita. Asa era mama de fiecare data cand venea vorba de pregatirile pentru acea Zi Mare. Oboseam ascultand-o. Poate d'asta nu am ajutat-o niciodata, desi mi-as fi dorit.
Mint. Pana anul acesta am simtit macar nevoia unui Paste. Acum, ce-i drept, am cerut cel mai frumos Paste, cea mai mare victorie. Ironic. Cumva am ratat acea Mare Victorie si chiar si pe acelea mici, cu care faceam colectie. Am ratat tot. Bleahhh. 10 minute de lacrimi. Atat. Nu mai vreau sa mai pot. Ar putea fi, totusi, acel vis despre care vorbesc mereu. Acela care nu se va indeplini, dar a carui menire e sa ma mobilizeze, sa-mi dea o doza de ambitie si o permanenta stare de nemultumire. Desi nici mintea, nici figura-mi aprinsa nu exprima mare lucru, simt, incet, incet, ca nu mai sunt aceeasi. Nici Pastele acesta nu a fost ce am vrut eu sa fie. A fost un mare NIMIC.
"Am observat de ceva timp ca tu nu te rogi. Poate si ceea ce ti se intampla e din cauza ateismului pe care il dezvolti in tine." Mama. Mi-a spus asta inainte de marele esec - scris cu litere mici pentru ca nu merita altceva. Hm, nu ma astept sa inteleaga ce zace in creierul meu. Stie si mama ca nu am crezut niciodata in preoti, in posturi, in icoane, eventual in regulile astea pamantesti care nu au nicio legatura cu acea credinta ce se doreste a fi profunda, intangibila, mai presus de omenesc. Continui sa cred, in felul meu, in acel Dumnezeu care m-a lasat sa ma scufund si sa ma ratacesc in visurile mele neindeplinite. Nu mai cred, insa, in Pastele asta care m-a tinut o zi intreaga in fata calculatorului, cu castile in urechi, repetandu-mi in mod obsesiv versurile de la Queen: "The show must go on...."
Ah, imi promisesem ca nu o sa trimit niciun sms, ca nu o sa raspund la apeluri si ca nu o sa ma bucur de spoiala asta de moment. Ce-i drept, mi-am incalcat regula, cu mici exceptii, desigur. Daca ati primit ceva de la mine, inseamna ca m-ati miscat cumva.
Ia te uită! Se pare că avem cam aceeaşi părere. :-?
RăspundețiȘtergere